antene
curaj beton si fier
Anul trecut mi-a fost dat să ajung într-un loc despre care nu credeam că mai poate exista în jurul Băii Mari. Era un colţ de rai neatins de civilizaţia ultraavansata, şi foarte greu accesibil. Un loc langa Dealul Corbului, în Cheile Lapusului unde se poate ajunge cu o maşină de teren, dar totuşi destul de greu accesibil şi aşa, şi doar dacă ţineai neapărat să nu ai semnal gsm te duceai acolo. În rest, o punte suspendată, de basm, un vad prin care trec vara tractoarele şi căruţele,eventual câte un aventurier cu maşina, o poiană de-a lungul râului, o stâncă pe mal de unde indraznetii sar în apa destul de adâncă.
De fapt, în acest loc râul se transformă într-o piscină naturală, mai bine zis un adevărat loc de relaxare si racorire la umbra padurii sau in apa putin adanca de aici. Pe toată lungimea Cheilor Lapusului, şi le-am parcurs de câteva ori cu barca, sunt puţine locurile bune de scăldat ca acesta.
Cu mare părere de rău, şi o spun cu o adâncă durere în suflet, aproape nimic din ce a fost nu mai există!!! Lângă puntea suspendată au apărut stâlpii imenşi ai unui viitor pod, stânca de pe care săreau curajoşii în apă a fost spartă, albia râului a fost umplută de piatră, vadul s-a adâncit pe o porţiune destul de mare, iar poiana care era plină de oameni veniţi să se răcorească la râu, era şi ea plină de maldăre de pietriş.
Bun, să trecem peste asta( doamne. ce zic!). Trebuia făcut un pod. Dar ce o să rămână după el!? Trebuia neapărat sa ne simţim prezenţa agresivă chiar şi în inima Cheilor Lapusului!? Nu e destul câte gunoaie vin pe râu din amonte!? Bineînţeles, coborând cu barca am văzut multe urme ale lucrărilor de la pod: scânduri pline de cuie, scări improvizate, cabluri şi alte lucruri luate probabil de cele câteva viituri care i-au surprins pe muncitori.
Nici nu vă daţi seama cât de schilodita e natura în interiorul cheilor. Ne mirăm că vin viituri, eu cred ele vin cu un scop clar: SA CUREŢE GUNOAIELE LĂSATE DE NOI!!! ( sau pe noi). Deci, la urma urmei nu ar trebui sa fim chiar aşa de revoltaţi pe aceste "dezastre" naturale. Nu e chiar asa de simplu.
Ea, natura , face acest lucru, pe care noi il provocam, deoarece întradevăr, ia toate gunoaiele, dar unde le duce? La rădăcinile copacilor unde ar trebui trăiască vidre si castori, le scoate pe malurile unde animalele ar trebui sa iasa in linişte la adăpat, le agata de copaci, după care aceştia se staranguleaza cu ele, si pe langa efectul pe termen lung, totul e o privelişte dezgustătoare, total inestetică.
Trec prin chei si ma gândesc: oare suntem chiar aşa de inconştienţi? In acest razboi, am castigat o lupta - Podul Inalt, dar am schilodit natura si nu cred ca aveam acest drept. Cel putin nu in Cheile Lapusului.
Scriind acest articol, îmi aduc aminte de alte chei deosebit(e) de schilodite din Maramureş, dar despre acest subiect altădată.
De fapt, în acest loc râul se transformă într-o piscină naturală, mai bine zis un adevărat loc de relaxare si racorire la umbra padurii sau in apa putin adanca de aici. Pe toată lungimea Cheilor Lapusului, şi le-am parcurs de câteva ori cu barca, sunt puţine locurile bune de scăldat ca acesta.
Cu mare părere de rău, şi o spun cu o adâncă durere în suflet, aproape nimic din ce a fost nu mai există!!! Lângă puntea suspendată au apărut stâlpii imenşi ai unui viitor pod, stânca de pe care săreau curajoşii în apă a fost spartă, albia râului a fost umplută de piatră, vadul s-a adâncit pe o porţiune destul de mare, iar poiana care era plină de oameni veniţi să se răcorească la râu, era şi ea plină de maldăre de pietriş.
Bun, să trecem peste asta( doamne. ce zic!). Trebuia făcut un pod. Dar ce o să rămână după el!? Trebuia neapărat sa ne simţim prezenţa agresivă chiar şi în inima Cheilor Lapusului!? Nu e destul câte gunoaie vin pe râu din amonte!? Bineînţeles, coborând cu barca am văzut multe urme ale lucrărilor de la pod: scânduri pline de cuie, scări improvizate, cabluri şi alte lucruri luate probabil de cele câteva viituri care i-au surprins pe muncitori.
Nici nu vă daţi seama cât de schilodita e natura în interiorul cheilor. Ne mirăm că vin viituri, eu cred ele vin cu un scop clar: SA CUREŢE GUNOAIELE LĂSATE DE NOI!!! ( sau pe noi). Deci, la urma urmei nu ar trebui sa fim chiar aşa de revoltaţi pe aceste "dezastre" naturale. Nu e chiar asa de simplu.
Ea, natura , face acest lucru, pe care noi il provocam, deoarece întradevăr, ia toate gunoaiele, dar unde le duce? La rădăcinile copacilor unde ar trebui trăiască vidre si castori, le scoate pe malurile unde animalele ar trebui sa iasa in linişte la adăpat, le agata de copaci, după care aceştia se staranguleaza cu ele, si pe langa efectul pe termen lung, totul e o privelişte dezgustătoare, total inestetică.
Trec prin chei si ma gândesc: oare suntem chiar aşa de inconştienţi? In acest razboi, am castigat o lupta - Podul Inalt, dar am schilodit natura si nu cred ca aveam acest drept. Cel putin nu in Cheile Lapusului.
Scriind acest articol, îmi aduc aminte de alte chei deosebit(e) de schilodite din Maramureş, dar despre acest subiect altădată.
Un comentariu:
Un mare iubitor de chei. Imi aduc aminte de excursia cu Vasile si Adina si de bucuria cu care imi prezenta mie si Coraliei Cheile Tatarului. Intrarea in chei o compara cu Jurassic Park. O alta ,,dragoste" a lui Vasile , Cheile Lapusului este acum schilodita de excavatoare.
Mai raman Cheile Sapantei de unde avem o alta amintire frumoasa.
Din cate imi aduc aminte Cheile Lapusului sunt declarate rezervatie peisagistica.
Sau poate ma lasa memoria...
Trimiteți un comentariu