sport extrem

"sport extrem-normal" la Pestera cu Oase



da, sport extrem! cand spui sport extrem te gandesti automat la saritul cu coarda de pe vreun pod inalt, parasutism, scufundari la mare adancime, coborare cu schiurile sau bicicleta pe un munte foarte abrupt, etc.. Conform majoritatii studiilor din domeniu, s-a ajuns la concluzia ca toti cei care practica aceste activitati mai neobisnuite au nevoie de o cantitate mare de adrenalina, au nevoie de acea traire pe muchie de cutit, fara starea respectiva nu isi gasesc implinirea.
Ei, acum vine intrebarea: oare nu toti cei care alergam in fiecare zi spre nu stim ce practicam un sport extrem? Problema e ca toti facem acest lucru, dar nu toti avem nevoie de acea adrenalina in exces. Si atunci acest exces de adrenalina sau alte produse secundare ne afecteaza. Pe unii iremediabil, pe altii definitiv. In ultima vreme m-am obisnuit sa spun "nu mai stiu sa zambesc".

Stau de vorba cu un bun amic, pe care il respect, nu neaparat admir, si care nu prea avea tangenta cu genul acesta de "sport extrem". Si imi spune: "De cand sunt sef, nu mai stiu ce imi rezerva ziua de maine, lucrul acesta ma sperie si nu imi pot dormi linistit noptile." Aceasta afirmatie a fost facuta de un om care a alergat toata viata sa fie sef. A facut fara sa stie sport extrem, da sau ba?

Iarasi in una din zilele trecute stau de vorba cu un fost angajat. Acum e propriul sau sef. Are o afacere proprie. Sta acasa cateva ore pe saptamana. In rest alearga. E maratonist, face turul Europei de cateva ori pe luna. Nu stie cand se intoarce daca va mai avea casa sau nu. E sport extrem sau ba?


Am uitat sa facem sport obisnuit, intr-o lume in care traim doar la extremitati, intre agonie si extaz, intre fericire maxima si suparare maxima, suntem disperati dupa superlative, dar uitam ca suntem normali si lucrurile normale ar trebui sa ne preocupe.

Din 22 de milioane doar unul e presedinte, ceilalti sunt normali, sau ar trebui sa fie. Din pacate nu e asa, si atunci inventam presedinti pentru orice. Suntem o tara de presedinti alesi pe viata, pentru ca nu mai avem electorat care sa ne schimbe. Si noi insine nu putem vota impotriva noastra.

Alergam si alergam pe loc. Nu inaintam, nu urcam. Ba mai rau, de atata alergat pe loc, se face groapa sub noi si de fapt coboram cu impresia ca ne inaltam. E doar o perceptie falsa pe care in alergarea noastra pe loc nu putem sa o analizam, sau mai bine spus nu avem timp. Ingustarea orizontului ne-ar putea trezi, dar pentru ca toti alearga pe loc, deci coboara, avem impresia ca asa trebuie. Si atunci anormalul devine normal. Sportul extrem se transforma in sport obisnuit, dar pericolele unui sport extrem nu dispar. Super, practicam un sport extrem fara sa stim, e ca si cum ai cobori pasind pe o coarda. Cand ajungi jos nu stii de ce ti s-a oprit inima. De fapt tu ai facut un singur pas, restul a fost cadere libera, inconstienta.